Avocat Iasi Paun Georgiana

Avocat Paun Georgiana

Avocat Păun Georgiana din Baroul Iaşi este absolventă a Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii Alexandru Ioan Cuza din Iaşi, din anul 2013 şi absolventă a cursurilor de Master în Studii Europene - Drept European din cadrul Centrului de Studii Europene – Centru de excelenţă Jean Monnet din cadrul aceleaşi universităţi. Imediat după absolvirea Facultăţii de Drept din Iaşi a practicat în domeniul avocaturii acumulând experienţă juridică în toate domeniile juridice.

Citeste mai mult

Păun Georgiana a susţinut în anul 2013 lucrarea de licenţă cu titlul “Obligaţiile cumpărătorului” sub îndrumarea directă a domnului Lector. Dr. Codrin Macovei din cadrul Facultăţii de Drept a Universităţii Alexandru Ioan Cuza din Iaşi, obţinând nota 10, atât la examenul teoretic cât şi la evaluarea lucrării. Aceasta cuprinde obligaţiile cumpărătorului analizate în mod comparativ, dispoziţiile Vechiului Cod Civil de la 1864 în antiteză cu dispoziţiile Noului Cod Civil, intrat în vigoare la data de 2011. Cuprinde de asemenea şi o analiză comparativă a dreptului civil francez cu cel românesc relatând observaţii juridice proprii şi avizate din punct de vedere juridic.

Păun Georgiana a susţinut în anul 2016 lucrarea de disertaţie cu titlul “Reforma justiţiei. Cadrul Legislativ privind confiscarea extinsă” sub îndrumarea directă a doamnei Conf. dr. Mihaela Tofan din cadrul Universităţii Alexandru Ioan Cuza din Iaşi, obţinând nota 10. Lucrarea de disertaţie analizează în mod comparativ instituţia “confiscării extinse” în legislaţia europeană, americană şi românească. În contextul apariţiei acestei noi instituţii a confiscării extinse, în anul 2012, şi lipsa unor doctrinei juridice fac ca abordarea temei să fie unică şi aparte.

Păun Georgiana a obţinut rezultate notabile în toate domeniile educaţionale şi juridice. Obţinând în anul 2009 nota 9,88 la examenul de bacalaureat (prima medie din liceu), finalizând cursurile Colegiului Naţional “Costache Negrii” din Galaţi. In timpul celor patru ani de studii superioare a Facultăţii de Drept din Cadrul Universităţii Alexandru Ioan Cuza din Iaşi, a obţinut o medie generală de 9,45 excelând în domenii precum: drept civil, drept procesual civil, drept penal, drept procesual penal, Drept administrativ, Dreptul Muncii, Dreptul Familiei, Dreptul execuţional civil – executare silită etc.

Pe parcursul celor doi ani de master din cadrul Centrului de Studii Europene, Drept European, din cadrul Universităţii Alexandru Ioan Cuza din Iaşi, a obţinut o medie generală de 10 (fiind prima medie din promoţie). S-a specializat în domenii precum: Drept European, Drept social european, Protecţia europeană a drepturilor omului şi a minorităţilor naţionale, Drept european al afacerilor, Drept financiar european etc.

În timpul Facultăţii de Drept a participat activ la stagii de practică în diferite domenii juridice: Stagiu de practică în cadrul Serviciului Contencios UE aflat în subordinea Agentului Guvernamental al României pentru Curtea de Justiţie a Uniunii Europene din Ministerul Afacerilor Externe (2013); Stagiu de practică la Birou Notarial Public, Stagiu de pactică sub îndrumarea Prim-Procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi (Mangalagiu Alina Daniela); Stagiu de parctică sub îndrumarea Preşedintelui Tribunalului Iaşi (Judecător Tărniceriu Radu Dimitrie); Stagiu de practică în cadrul diverselor cabinete de avocatură etc. Toate aceste colaborări au dus la specializarea Avocatului Păun Georgiana în toate domeniile juridice, acumulând noţiunile şi practicile instituţionale de la nivelul Municipiului Iaşi.

În prezent, în calitate de avocat din cadrul Baroul Iaşi, Avocat Păun Georgiana oferă asistență și reprezentare juridică cu profesionalism în domenii de drept civil şi drept penal, asistare şi reprezentare în faţa organelor de urmărire penală şi în faţa instanţei de judecată.

Experiența profesională importantă este orientată spre domeniile dreptului civil, contencios administrativ, dreptul muncii, drept comercial, dreptul familiei etc. A susținut cu succes cauze având ca obiect restituirea timbrului de mediu (OUG nr. 9/2013), taxei de emisii poluante (conform Legii nr. 9/2012), restituirea proprietăților, litigii de muncă, litigii comerciale, litigii bancare (clauze abuzive, executări silite etc.), litigii în domeniul contenciosului administrativ. Spirit activ și empatic, Avocat Păun Georgiana este dedicată profesiei și clienților, constituind o parte vitală în cadrul procesului juridic, obţinând în cele din urmă rezultatul procesual dorit.

Scopul Cabinetului de avocatură Păun Georgiana este obţinerea rezultatelor dorite de către clienţii cabinetului prin intermediul profesionalismului, experienţei şi seriozităţii cabinetului.

Servicii

Activitatea Cabinetului de Avocatură este orientată spre domeniile următoare:

Drept civil

Litigii civile, pretentii, revendicari, daune materiale şi morale etc... Citeste mai mult

Dreptul familiei

Divort, partaj, incredintare minor, pensie de intretinere, ordin de protectie etc... Citeste mai mult

Drept penal

Apararea suspectului, a inculpatului, a persoanei vatamate, obtinere daune... Citeste mai mult

Drept contraventional

Plangeri contraventionale, anulare amenda, anulare suspendare permis... Citeste mai mult

Dreptul muncii

Litigii de munca, recuperare drepturi salariale, anulare decizie de concediere.... Citeste mai mult

Drept bancar

Clauze abuzive, comision de administrare, de risc, dobanda legala...Citeste mai mult

Darea în plată

Restituirea bunului imobil pentru a scapa de creditul bancar... Citeste mai mult

Executare silita

Contestatie la executare, anulare executare silita, anulare... Citeste mai mult

Recuperare taxa auto

Recuperarea taxei auto, inmatriculare fara plata timbrului de mediu... Citeste mai mult

Drept comercial

Constituire si modificări societati, contracte comerciale, litigii... Citeste mai mult

Onorarii

Onorariul societăţii de avocaţi este stabilit în funcţe de următoarele aspecte:
  • Timpul alocat cauzei respective;
  • Natura si dificultatea cauzei;
  • Rezultatele obţinute.
In cadrul societăţii noastre sunt percepute următoarele tipuri de onorariu:
  • Onorariu/ora efectiv lucrata;
  • Onorariu fix;
  • Onorariu de succes.
În cazurile care au ca obiect recuperarea de creanţe, onorariul este calculat şi în funcţie de cuantumul sumei care urmează a fi recuperată.

Contact

Avocat Paun Georgiana